Te miri cînd auzi oameni care spun: ce îți mai trebuie la vîrsta asta, că ești deja bătran, ți-ai trăit viața. Pe dracu’ ai trăit-o, ai doar experimentat câteva chestii, mai vrei. Și oricum nu îți place ce ai ajuns, ai vrea să mai ai o șansă, să o iei de la capăt, dar nu ai. Fiindcă ai așteptat să crești mare și să ajungi adult și să știi, dar cumva treaba asta nu s-a întamplat niciodată. Sigur, ai făcut față unor provocări. Te-ai descurcat cu niște chestii, că nu ai avut de ales. Ai învățat cum să disimulezi că ești în control, că faci față. Dar tot frică ți-e. Încă ți se pare că ar mai fi loc să crești. Nu. Nu ești matur. Ești tot tu, numai că haina de piele și carne începe să te cam strîngă. Păi, și? Lasă, poate că înțelepciunea vine la bătranețe, o să știi atunci mult mai multe, o să fii cu siguranță, o să fii un om mai bun. Un adult.

Cînd colo, nu există adulți. Sau bătrîni. Suntem tot noi, captivi în trupuri care se degradează.
Dar eu sunt optimistă și sper că ziua de mâine chiar dacă va veni cu o nouă provocare, așa bătrână, voi ști să îi fac față.
Asta se numește speranță, încredere, nu mă dau bătută. 😊